left
AiudOnline.ro
judetul alba, românia
  bine ai venit
pagina aiudenilor de pretutindeni
  home Home   contact Contact  
    
 
 
cautare rapida aiudeni
cauta Ai o legătură cu Aiudul? Înscrie-te acum în lista aiudenilor.
fotolix.ro
 
AiudOnline.ro / forumul aiudenilor de pretutindeni
 

Partizanul cu dalta

Articole care au aparut despre Aiud, despre aiudeni.

Partizanul cu dalta

Mesajde robilix » Lun Dec 08, 2003 11:31 am

Evenimentul zilei - 7 decembrie 2003

Partizanul cu dalta


Raluca Rogojina


Am cunoscut un om care s-a obisnuit cu zanganitul lanturilor si spune ca zgomotul lor ascutit provoaca un fior cumplit, mai ales cind le ai legate de propriile picioare. Acelasi om spune ca e mare lucru sa inveti sa porti lanturile, pentru ca altfel iti provoaca rani adinci, pe care nu le mai poti sterge toata viata. Detinutul Purcarea a cunoscut igrasia si TBC-ul de la Jilava, bocancii tortionarului Turcanu, lagarul de la Culmea, frigul de la Gherla, lanturile de la Aiud. Desi a facut aproape 18 ani de inchisoare ca detinut politic, se numeste pe sine “erou de catifea”. Spune doar ca a stiut “sa se strecoare fara sa-si calce pe principii”. A suportat tortura alaturi de Ovidiu Cotrus, Nichifor Crainic, Petre Tutea, Radu Gyr, parintele Staniloaie. Apoi si-a gasit un punct de sprijin dincolo de lume: a invatat sculptura exersind pe rarele oscioare gasite in ciorbele seci, servite printre gratii, si a pastrat dragostea, facind din ea o profesie de credinta. Acum se separa de lume printr-o poarta. Poarta e semnul asezarii omului. “O poarta spune cam asa: aici e sufletul meu, dincolo e sufletul tau”, arata sculptorul Nicolae Purcarea, care, la cei 80 de ani ai sai, pare un batrin modest peste care viata a trecut doar ca sa lase urme frumoase. Doar ridurile vorbesc despre o viata pusa in slujba unei singure cauze.

La portile sufletului

Poarta casei de pe strada “Pe Tocile” a fost realizata in 1984 si aminteste de portile vechi din Maramures. Ea reprezinta insa doar intrarea intr-un spatiu aparte, rupt parca de lume. Ornata cu obiecte lucrate cu har si respectind intocmai canoanele artei populare traditionale autentice, casa vorbeste despre stapinul ei, despre sufletul si gindurile acestuia. Urci la mansarda pe scara interioara din lemn cioplit, sustinuta de coloane care imita stilpii de pridvor, fascinat de obiectele atirnate pe pereti: cauce, troite, lingurare sau cruci. Nicolae Purcarea locuieste intr-o zona istorica a Brasovului, in Schei. De altfel, in Scheii Brasovului el s-a si nascut, acum aproape 80 de ani, pe care ii va sarbatori la sfirsitul saptaminii. Casa lui are o vechime de peste 100 de ani si te surprinde inca de la intrare cu poarta din lemn incrustata cu soarele si sarpele, ocrotitori ai casei si veritabili paznici la granita dintre doua lumi.

Zile de cosmar impartite cu Tutea si Noica

In inchisoare s-au derulat, se pare, cele mai importante momente din viata lui: a cunoscut-o pe cea care avea sa-i devina sotie si si-a descoperit marea vocatie - cioplitul lemnului. A fost arestat mai intii in 1942: “Nu facusem inca 18 ani, i-am implinit chiar in anul in care am fost inchis. Cioplitul in lemn m-a ajutat enorm, oferindu-mi libertate sufleteasca si chiar fizica’’. Desi era condamnat la 15 ani de temnita, el a fost eliberat in anul urmator. Insa in mai 1949 a fost arestat din nou, ca partizan, si incarcerat la Aiud. Maestrul sculptor de astazi isi aduce aminte ca primele crestaturi in os sau lemn le-a facut sub indrumarea ucenicilor parintelui Arsenie Papacioc de la Techirghiol. In inchisorile comuniste viata a fost extrem de dura: “Singurul material pe care il puteam procura era osul. Din cind in cind, gaseam un os in ciorba. Luni intregi frecam de ciment osul asta, pina-l faceam o placuta, pe care sculptam o madona sau altceva”. “Sculptorul Purcarea a reusit sa pastreze citeva obiecte facute in inchisoare, desi trecerea dintr-o inchisoare in alta presupunea perchezitii la singe: pina si captuseala hainelor era desfacuta si cercetata cu atentie. Torturile fizice (picatura chinezeasca, bataile la talpi) si cele morale le-a suportat mai usor alaturi de personalitati precum Constantin Noica, Nichifor Crainic, Petre Tutea, Radu Gyr si parintele Staniloaie.

Noica, aproape de sfintenie

“Tutea era o enciclopedie ambulanta. Un tip unic in felul sau. Era cam tare de urechi, avea o gura mare si bogata. Nu stia ce inseamna sa vorbesti incet, pe soptite. Vorba lui se auzea de departe... “ssst, vorbeste Tutea!”, ziceam. Vorba lui era numai intelepciune. Tot el spunea ca, daca pina la o anumita virsta nu ai un cap cit tara, nu esti bun de nimic. Tutea a suferit in inchisoare o transformare asemanatoare lui Nicu Steinhardt - calugarul, singurul evreu care a trecut la ortodoxism”. Despre Noica spune ca “era un tip prea stilizat, trecuse prin atitea si atitea. Era, cum sa zic, nu departe de ceea ce numim noi sfintenie. Tot ceea ce a facut el a facut aidoma unui ascet crestin. Spre deosebire de Tutea, care iti trintea in fata tot ce avea de spus, la Noica totul era decent, elevat’’. Greu sa-ti mentii memoria treaza in inchisoare, insa. Hrana de toate zilele - arpacas, varza, fasole - nu permitea acest lucru. Asa ca isi treceau timpul in celule memorind, invatau cu totii, invatau unul de la altul, pentru a nu-si lasa mintea sa lincezeasca, si in special pentru a nu se lasa prada deznadejdii. “Deznadejdea e boala cea mai grea in detentie!”.

“Dresura” de la Pitesti

Una dintre perioadele cele mai grele traite in puscarie a fost cea de la Pitesti. Nicolae Purcarea a facut si el parte din categoria studentilor supusi reeducarii prin teroare:
“Ce-au facut ei cu noi acolo a fost mai mult un dresaj, asa cum faci la animale! Daca ai sti ce se face cu animalul de la circ pina joaca, pina sare, te-ai ingrozi si nu ti-ar mai trebui circ in vecii vecilor”. Reeducarea urmarea, printre altele, sa-l faca pe detinut sa-si demaste prietenii, rudele, cunoscutii intre care se puteau ascunde eventualii oponenti ai regimului. Cea mai dura dintre toate raminea insa, “spalarea creierului” prin care tortionarii reuseau sa te aduca in stadiul de a considera nonvaloare tot ceea ce era moral, principial, tot ce insemna familie, prieteni, apropiati. “Bataia a stat la baza reeducarii; te bateau pina nu mai stiai de tine, pina iti distrugeau orice urma de vointa”. Si asta a durat din 1949 pina in 1952. Nicolae Purcarea a avut “privilegiul” ca unele dintre metodele de schingiuire sa-i fie aplicate de chiar initiatorul lor, Eugen Turcanu, care “era voinic, bine hranit si avea o laba de te dobora dintr-o singura lovitura”. In fine, dupa ce i-a fost aplicata cum se cuvine reeducarea, detinutul a fost trimis la Canal. Acolo, ziua se muncea, iar noaptea se schingiuia. Cine nu mai rezista, se arunca in gardurile de sirma care imprejmuiau inchisoarea’’.

“Au facut din mine o leguma”

De la Canal a ajuns la Gherla unde, intilnind un cunoscut, i-a povestit chinurile prin care a trecut la Pitesti. Necazul a fost ca respectivul cunoscut avea un prieten vindut Securitatii. Intimplarea l-a readus pe Purcarea sub bocancii “oamenilor legii.” “M-au calcat in picioare, au tabarit cu cizmele si au facut din mine o leguma.” Motivul: tradase marea cauza a demascarii “dusmanilor poporului”. Dupa pedeapsa, a fost bagat la izolare intr-o celula mica, fara pat. Haine groase nu avea. In plus, era o iarna grea, zapada trecuse peste ochiul de geam ramas neacoperit. “Politicul” trecea pe acolo in fiecare saptamina pentru a-si face norma de bataie.” “Asa ca, in trei luni de zile, din cauza frigului, a foamei si a batailor indurate, am inceput sa scuip singe. Nu ma mai puteam misca, stateam trintit jos. Norocul meu a fost ca intr-una din zile au adus in celula mea un taran moldovean”. Noul coleg de celula a ramas uimit de situatia in care se afla detinutul Purcarea. Pentru a-l readuce la viata, taranul l-a descaltat de bocancii in care picioarele stateau infasurate in hirtie si in niste ciorapi rupti. I-a masat picioarele, a incercat sa-l miste, sa-l dezmorteasca. “Hai bre, sa te invat o sirba ca pe la noi!”. Si asa, incetul cu incetul, a reusit sa-l puna pe picioare.

“Asta-i politic, nu-i criminal!”

La Culmea i s-a propus in repetate rinduri sa devina omul Securitatii. El a refuzat spunind ca nu este omul lor. Acest raspuns l-a facut sa fie trimis la Aiud. Pe dosarul lui scria “Pedepsit-Lanturi”. Pina la Galati a ajuns cu un vas, intr-o camera de sub punte, la clasa a 3-a, alaturi de citiva tarani si tirgoveti care mergeau sa-si vinda marfa. Cu Purcarea mai era un detinut. Cei doi erau supravegheati de sase paznici. Au fost asezati la o masa, linga geam, cu spatele la lume, inconjurati de paznici. Dupa citeva ore, Purcarea i-a spus unui paznic ca are nevoie sa iasa afara. “Ei, si mai e o problema aici pe care multi nu o stiu - cum sa umbli cu lanturile? Pentru ca daca nu stii sa le porti, fac niste rani la glezne de ramin pentru toata viata. Or, fiind un vechi puscarias, stiam cum sa umblu cu lanturi, ba mai mult, stiam cum sa ma dezbrac cu lanturi fiind”. Si asa, insotit de paznici, legat in lanturi, a trecut prin cararea facuta de lume, iar la usa care facea trecerea pe punte a fost intrebat de un barbat care ii este destinatia. Detinutul i-a raspuns in soapta: “Aiud”. Aceasta intimplare a facut ca la intoarcerea in cabina sa aiba o surpriza: “Toata lumea era in picioare. Care cu o bucata de piine, care cu un mar, ca sa-mi deaÉ In fata acestei situatii, gardienii au armat pustile, considerind scena drept revolta: “Ce-i asta? Ce se intimpla? Banditule, ce-ai facut?” Eu am realizat imediat ce se intimplase. Acela caruia eu ii spusesem “Aiud” stia ca Aiudul e inchisoare de politici si le-a spus celorlalti: “Asta-i politic, nu-i criminal!”...”.

Robia libertatii

In 1964 a parasit inchisoarea. A tot cautat de lucru timp de trei ani, dar i se inchideau toate usile. A incercat sa-si termine studiile, dar n-a reusit fiindca nimeni nu voia sa aiba de-a face cu un fost detinut. “Mi s-a spus sa o iau de la capat. N-am avut puterea atunci. N-am avut nici posibilitatea, si am fost nevoit sa muncesc undeva, ca sa supravietuiesc. Poate ca a fost o proasta inspiratie”. In cele din urma a gasit un post de merceolog. Concomitent, pentru ca mai lucrase si pentru ca mai avea un dram de talent, a continuat cu cioplitul lemnului. Astfel a reusit sa participe la citeva concursuri anuale, unde a fost remarcat de un mare etnograf roman, Elena Secosan. Aceasta a vazut ce face si i-a spus ca, desi are talent, ii lipsesc studiile in domeniul artei populare. Si asa a devenit Nicolae Purcarea autodidact, studiind albume, monografii, carti de specialitate. Dintre toate stilurile de sculptura, Nicolae Purcarea a ales arta populara. “Arta populara face parte integranta din traditie si nu este altceva decit o istorie vie a poporului nostru. Ca sa-mi aduc si eu aportul, m-am apucat de sculptura. Am ajuns astfel la o implicare afectiva si culturala. Apoi Romania este singura tara in care se face deosebirea intre arta populara si artizanat... Eu, ca orice mester care respecta arta populara, nu am voie sa ies din aceste canoane, n-am voie sa-mi las imaginatia sa zburde decit in raport de regulile specifice artei. Si asta am facut de cind am inceput sa inteleg ce-i arta populara si asta ii sfatuiesc sa faca pe toti cei care vor sa urmeze acest drum.”

O viata incrustata in lemn

“Asa am descoperit ca tot zbuciumul, toata lupta taranului e incrustata in lemn”. A facut coltul de lup, care si astazi este elementul de baza in cioplitura populara, a facut zigzagul, care este o stilizare a sarpelui, a facut rozeta. Fiecare semn isi are corespondentul undeva. Desi premiile, diplomele nu au intirziat sa apara, Nicolae Purcarea spune ca cel mai mare dusman de-a lungul vietii a fost propria lui timiditate. Miinile acelea, pe care in mod obisnuit le ascunde, considerindu-le urite, strimbe din cauza unui accident suferit in copilarie, miinile acelea realizeaza minuni la masa de lucru.

Politica lemnului

Sigure si puternice, deloc imbatrinite, multimea troitelor, lingurilor, crucilor sculptate vorbesc in locul lui. Pentru neinitiatul care il priveste la lucru, dalta pare ca merge singura. Nicolae Purcarea este membru al Uniunii Artistilor Populari din Romania, institutie pe care a si condus-o in perioada 1993-1996. A obtinut o multime de premii si diplome, semne de recunoastere a artei sale, si a reprezentat tara la concursuri in Franta si SUA. El spune insa ca cea mai mare bucurie a lui este faptul ca si-a facut o scoala, ca are urmasi intru mestesug. Nimic nu-l bucura mai mult decit atunci cind cineva spune despre un ucenic de-al sau: “Si-a depasit maestrul!”.
“Politica pe care o fac astazi este politica lemnului si aceasta politica se refera la modul in care poti transforma lemnul brut, amorf,
intr-un obiect de valoare”. Intrebat cum se impaca cu trecutul, cu amintirea batailor si umilintelor, spune ca nu a uitat nimic dintre cele trecute. “Nu se poate uita. Dar noi, crestini cum ne numim, avem datoria sa iertam. Sigur, multi, multi ne-au facut rau. Dom’le, i-am iertat, dar
n-am uitat - asta-i nacazul!’’, spune maestrul.
Designers are meant to be loved, not to be understood.
- Fabien Barral -
Avatar utilizator
robilix
Administrator AiudOnline
Administrator AiudOnline
 
Mesaje: 5638
Membru din: Vin Noi 15, 2002 2:40 pm
Localitate: Cluj, Romania / fotolix.ro

Mesajde arty fact » Mar Dec 09, 2003 7:38 pm

Robi, recomand acest articol sa fie atasat nu stirilor cat culturii aiudene sau la sectiunea artelor. Nu prezinta stiri, noutati ci memoriile unui artist si ale altor filosofi. Mintea intr-adevar poate fi stalpul de baza al corpului, daca e antrenata (si nu re-educata! :evil: ). Deasemenea mintea celor inchisi se voia distrusa si pedepsita, nu atat actele lor, exact cum s-a facut diferenta intre politic si criminal.
arty fact
Membru Expert
Membru Expert
 
Mesaje: 2275
Membru din: Mie Noi 27, 2002 12:36 am
Localitate: Aiud, Romania

Mesajde robilix » Mie Dec 10, 2003 3:30 am

este un articol preluat dintr-un ziar, iar aceasta sectiune se numeste Articole, publicatii, ziare ... si nu Stiri/Noutati,

p.s. aceste semnalari/nereguli le astept pe privat daca se poate, sa nu umplem forumul cu texte care pe un alt vizitator/citiror chiar nu intereseaza.
Designers are meant to be loved, not to be understood.
- Fabien Barral -
Avatar utilizator
robilix
Administrator AiudOnline
Administrator AiudOnline
 
Mesaje: 5638
Membru din: Vin Noi 15, 2002 2:40 pm
Localitate: Cluj, Romania / fotolix.ro


Înapoi la Articole, publicatii, ziare

Cine este conectat

Utilizatorii ce navighează pe acest forum: Niciun utilizator înregistrat şi 5 vizitatori

cron
top
right  
  img   img  
Powered by Robilix WEB
Valid XHTML 1.0 Transitional This document validates as CSS!
Copyright AiudOnline.ro © 5.0
:: 2002 - 2012 ::
   
Robilix WEB - Web Design & Identity  |  Foto Robert Lixandru  |  Fundatia "Inter-Art"  |  Centrul Cultural "L. Rebreanu" Aiud  |  Loteria vizelor  |  Rent a car  |