Romanul lui Dacus

[robilix]

Evenimentul Zilei - 19 ian. 2003

Romanul lui Dacus

Liviu Serbanescu
Duminica, 19 Ianuarie 2003

Povestea aviatorului intemnitat de comunisti pentru ca a tras in rusi, o adevarata carte de aventuri
“Fara creion, fara hirtie / Toate facute-n puscarie”, scrie pe coperta primei carti semnate de bucuresteanul Costin Dacus Florescu (87 de ani), din cele 14 publicate. Pentru a face rost de bani ca sa plateasca editurile, si-a vindut diverse obiecte valoroase adunate in apartamentul sau de doua camere din cartierul Pantelimon. Cartea cuprinde citeva zeci de acrostihuri memorate de autor in anii ‘50, in inchisoarea de la Aiud si puse pe hirtie dupa eliberarea sa. Dacus Florescu a fost condamnat de comunisti, in 1948, pentru “vina” de a fi luptat in cel de-al doilea razboi mondial impotriva rusilor, ca pilot de vinatoare, conform ordinelor primite. Si pentru ca guvernul comunist se temea ca aviatorii vor fugi din tara cu avioane cu tot. Pina la urma, detentia a luat sfirsit dupa 17 ani.

Os domnesc, fiu de erou si urmas de carturar

De Sfintul Constantin si Elena, pe 21 mai 1915, in familia Florescu, din Filipesti Tirg, Prahova, venea pe lume cel de-al doilea baiat. Tatal, avocatul Alexandru Florescu, mare iubitor de istorie, si-a botezat feciorii Romulus si Dacus. El insusi un mare patriot, a fost urmas (la a cincea generatie) al lui Serban Cantacuzino, domnul Tarii Romanesti. Stra-strabunicul tatalui s-a numit Serban Dinflori, fiind fiu nelegitim al domnitorului, cu o “boieroaica de casa”, numele de familie fiind metamorfozat cu timpul in Florescu. Mama lui Dacus, Victoria Avrigeanu, provine din familia carturarului ardelean Gheorghe Lazar. Despre Florescu-tatal, fost ofiter de infanterie in primul razboi mondial, s-a scris o carte - “Eroul de la Fata Moarta”. El
si-a gasit sfirsitul in localitatea Fata Moarta, linga Oituz, unde, dupa trei luni de lupte, a fost injunghiat intr-o noapte, iar nemtii l-au ingropat pe front, ba i-au facut si o troita pe care au scris: “Locotenent Florescu - exemplu de eroism pentru soldatii germani”.

Cel mai vechi sofer profesionist din Bucuresti

In 1940, a absolvit Facultatea de Drept din Bucuresti, dar, inainte de acesta, in perioada ‘34 - ‘36, a urmat cursurile Institutului de Educatie Fizica din Capitala. Apoi a infiintat al treilea club de hochei din tara - Asociatia Sportiva Dunarea de Jos - la Braila. In martie 1937, intra in posesia carnetului de sofer profesionist, la toate categoriile. Actualmente, Dacus este cel mai vechi sofer profesionist din Bucuresti. A absolvit Scoala de aviatie din Capitala, in ‘37 - ‘38, obtinind brevetul de pilot civil international, dar a fost imediat concentrat pentru un an la Scoala de ofiteri de aviatie in rezerva “Carol II”, devenind sublocotenent in 1939.

Tot razboiul a fost pilot de vinatoare

“Ca ofiter combatant, am ajuns pina in Crimeea si inspre Stalingrad. Intr-o lupta aeriana, mi-a luat foc avionul de vinatoare la o inaltime de 300 de metri. Doi piloti rusi se tineau dupa mine. Din cauza ca fermoarul lateral al pantalonilor de pilot era stricat, mi-a ars tot piciorul. Ca sa scap cu viata, m-am aruncat cu parasuta. Aveam un avion YAR 80, cu tun si patru mitraliere. Am cazut undeva intre frontul romanesc si cel rusesc. M-am ascuns intr-o groapa de obuz. Noaptea, am vazut niste luminite si
mi-am dat seama ca acolo sint romanii, pentru ca ei nu prea respectau regulile de camuflaj. In bataliile aeriene, rusii veneau cu cite zece avioane pe doua aparate romanesti. Solutia era sa te bagi cu tupeu intre ei, si asa nu mai trageau, ca sa nu se doboare unul pe altul. Si zburam asa pina li se termina benzina rusilor. Superiorii au vrut sa ma faca pilot pe bombardier, dar am refuzat, pentru ca, in timpul misiunilor, unii tragatori se rugau de piloti sa nu riste prea mult, ca au copii acasa... Si nu puteai sa-ti faci treaba ca lumea. Pe cind in avionul de vinatoare eram numai eu. Am primit multe decoratii... Dupa 23 august 1944, din cauza numeroaselor rani capatate in lupte, am fost mutat la Baza Aeriana Cotroceni, din Capitala. La un moment dat, am fost si contabil, apoi functionar al Patriarhiei, dar si deratizator sau gropar la Cimitirul Sfinta Vineri”.

Comunistii i-au dat 25 de ani de inchisoare

A urmat venirea comunistilor la putere. In 1946, au inceput deja filarea celor care au luptat impotriva rusilor si a celor cu dosare - chiaburi, intelectuali, ofiteri etc. In primavara anului 1948, a fost arestat. “Procesul a avut loc la Galati. La anchete, imi stingeau tigara in ureche. Ca si celorlalti aviatori, mi-au dat 25 de ani de munca silnica. M-au inchis la Bucuresti, apoi la Galati. Tratamentul era groaznic, tot timpul eram batut. Pentru necesitatile fiziologice, aveam un butoi metalic cu gaura taiata cu dalta, deasupra caruia trebuia sa fii tinut in aer de doi colegi ca sa nu te tai. Iarna dormeam pe jos, pe niste table, in balti de condens. La un moment dat, ne-am plins directorului Goicea ca e prea frig. Ei bine, ne-a adus niste sobe din tinichea, apoi, seara, a pus gardienii sa ne taie minecile la bluze si la pantaloni, ca sa nu ne mai plingem pe viitor. A fost un criminal... Ne-au mutat la Aiud. Aici ne-au adunat si ne-au bagat in lanturi, cu greutati de 8-10 kilograme la picioare. Cei mai multi ani aici i-am petrecut. Eram cite 80 de detinuti intr-o celula.
O data, la inceputul anilor ‘60, a venit in inspectie colonelul Craciun, care a zis ca cine mai crede in Hristos sa faca trei pasi inainte. Am iesit in fata eu, un tata cu fiul, un profesor si inca unul. Toti au inghetat, credeau ca ne impusca. Au urlat la noi si, drept pedeapsa, ne-au mutat in “leprozerie” - o celula cu 20 de batrini bolnavi, raniti, chinuiti si murdari. Prin 1950, ne-au trimis la Canalul Dunare-Marea Neagra. Aici am stat trei ani si ceva, pina cind s-au inchis lucrarile la Canal, datorita presiunilor internationale”, isi aminteste Florescu.

“Cei fara ideal mureau; idealul meu a fost anticomunismul"

In 1954, aviatorii au fost adusi inapoi la Aiud. Dupa un timp, au vrut sa-i scoata din nou la munca, in fabrici. Satui de “munca” de la Canal, detinutii au refuzat. Ca sa-si bage mintile-n cap au fost bagati in Zarca, cea mai grea temnita din Romania. “Se spunea ca aici, in 30 de zile, devii erou national, atit de greu era sa rezisti. Ne-au dezbracat la piele si aveam la noi doar gamela si lingura. Ne-au tinut citeva ore in ploaie si ne-au bagat la carcera. Aici faceam treaba mica intr-un bocanc si treaba mare in celalalt, ii goleam, si tot asa... A fost greu, dar nimeni nu s-a umilit si nu s-a plins. Am fost coleg de celula cu Radu Gyr, Nichifor Crainic, Parintele Grebenea - oameni minunati. Ne-au scos din Zarca si ne-au bagat in fabrica, la diverse munci. Eu pileam bare din fier. Eram incaltat cu niste galenti din lemn si tinut in frig si umezeala. Fiind sportiv de felul meu, am privit totul cu spirit de competitie - eu contra lor, viata contra moarte. Si a mai fost ceva - cei fara ideal mureau; idealul meu a fost anticomunismul”, adauga fostul pilot de vinatoare.
In 1963, detinutii au fost scosi de la munca si bagati din nou in celule. Presa din strainatate facea presiuni tot mai mari, asa ca, la scurt timp, s-au deschis usile celulelor. “Dupa ani multi, in sfirsit ne puteam cunoaste intre noi pe holurile inchisorii sau in sala de mese. In 1964, ne-au adus hainele civile si au inceput sa ne elibereze, in grupuri de cite 50. Toamna a venit si rindul meu. Invatasem zeci si zeci de poezii...”, spune fostul detinut politic.

14 carti, sute de sculpturi si picturi

Dacus Florescu a profesat tot felul de meserii dupa eliberare. Mai intii, a lucrat ca salahor. A descarcat si scindura, la gara, a fost si sofer pe camion. Pina la urma, a ajuns la Autobaza 3 Calatori a RATB, sofer de autobuz, sef de garaj, revizor tehnic, sef peste toate autobazele din capitala, sef de autogara, apoi tehnician I la Siguranta circulatiei la Autogara Filaret. La un moment dat, Securitatea ii respingea toate numirile in functii de conducere. A depus o plingere la CC al PCR si a anuntat ca va cere pasaport ca sa emigreze. Asa i-a potolit si si-a vazut de meserie... In 1975, a iesit la pensie.
“De sculptura m-am apucat serios in 1977, sub indrumarea artistului plastic David Nicolae. Am inceput mai intii sa sculptez linguri. Nu am stricat niciodata vreun lemn si am facut sute de sculpturi: plachete cu chipuri de domnitori, sfinti, cruci, animale, teme aviatice, nuduri, oua, biserici, farfurii si altele. Pina acum, am scris si publicat 14 carti, dintre care doua tomuri despre viata si moartea tuturor voievozilor romani, de la daci incoace”.