Ziarul Unirea - 27 aprilie 2011
Sărbătoare pascală româno-franceză, la Aiud
Ieri (marţi, 26 aprilie 2011), la sediul Centrului Cultural “Liviu Rebreanu” din Aiud a avut loc o manifestare spirituală, culturală şi mondenă totodată. Este vorba despre o sărbătoare dedicată Naşterii Mântuitorului (a treia zi de Paşti), odată cu împlinirea a 10 ani de colaborare între două comunităţi creştine (fără orgolii confesionale), una română şi una franceză: Aiud şi Cusset. Astfel, la centrul cultural au fost invitaţi reprezentanţii Asociaţiei “Cusset-Aiud Echanges”, la un bufet comun (o agapă frăţească) cu prietenii şi colaboratorii din Aiud. Fiecare dintre cele două comunităţi a avut prilejul de a face o retrospectivă a colaborării ce durează de 10 ani, de a oferi, sub semnul reciprocităţii, produse tradiţionale (vinuri şi brânzeturi), şi de a-şi ura reciproc încă 10 ani de schimburi fructuoase! Iată un model de proiect multicultural şi pluridisciplinar viabil, ce ar putea deveni o interfaţă a unei apropieri între cele două ţări şi pe alte coordonate: turism, economie etc. Ani mulţi, înainte! (I.H.)