left
AiudOnline.ro
judetul alba, românia
  bine ai venit
pagina aiudenilor de pretutindeni
  home Home   contact Contact  
    
 
 
cautare rapida aiudeni
cauta Ai o legătură cu Aiudul? Înscrie-te acum în lista aiudenilor.
fotolix.ro
 
AiudOnline.ro / forumul aiudenilor de pretutindeni
 

Aiudul literar online (eseuri, articole, cronici )

discutii despre activitatile culturale aiudene

Aiudul literar online (eseuri, articole, cronici )

Mesajde ioan » Lun Aug 31, 2009 6:06 pm

“Ici on parle français”
“Aici se vorbeşte frantuzeşte”


Am plecat spre Franţa într-o frumoasă după-amiază de iulie, frumoasă mai ales pentru că venea după zile ba chiar săptămâni de ploaie şi de grindină neobişnuite pentru acest anotimp şi care păreau că nu se mai termină. Zborul de la Cluj-Napoca avea să dureze două ore şi jumătate, timp suficient pentru a rememora ultima vizită făcută în Franţa, la Bordeaux, în urmă cu 4 ani, într-un proiect lingvistic Comenius. Deşi începută cu emoţii şi peripeţii (o presupusă pasăre care ar fi atins avionul nostru la decolare şi care ne-a făcut sa aterizăm de urgenţă, pentru verificări, la Budapesta), călătoria avea să ia sfârşit pe aeroportul Paris-Beauvais în aceeasi atmosferă caldă şi atât de familiară. “Ici on parle français”, îmi spuneam, cu bucuria de a auzi vorbindu-se limba franceză “la ea acasă”.
Drumul de la Paris la Vichy, ţinta călătoriei mele, parcurs cu autoturismul cale de peste 500 de kilometri, a trecut destul de repede pe fondul muzicii franţuzesti de bună calitate (Edith Piaf, Mireille Mathieu, Brel, Montand, Aznavour, Holliday sau Alizée, vechiul şi noul la el acasă) şi a “sporovăielii” atât de caracteristice francezilor. Am ajuns târziu, în noapte, în oraşul feeric luminat de pe malurile Allierului. Aveau să urmeze două săptămâni interesante şi “pline”, speram eu, prilejuite de obţinerea unei burse finanţate de Uniunea Europeană, pentru perfecţionarea profesorilor de limbi străine.
CAVILAM-ul (Centrul universitar din Vichy sau “Polul universitar” cum îl numesc localnicii cu mândrie) m-a întâmpinat cu agitaţia specifică instituţiilor de învăţământ în plină activitate. Alături de clădirea veche, ajunsă neîncăpătoare pentru mulţimea dornică de studiu, se înalţă noua clădire, suplă, zveltă, pe mai multe niveluri, oglindindu-şi geamurile strălucitoare în lumina matinală. La interior, o simplă privire mi-a dezvăluit un univers pestriţ şi ciudat, de la asiatici, la arabii învăluiţi în costumele tradiţionale până la africanii uşor de reperat după costumaţia plină de culoare, de la tineri de 14 -15 ani la persoane aflate în pragul pensiei. Deşi, din când în când, se mai auzeau frânturi de conversaţie în cine ştie ce limbă necunoscută mie, liantul principal era limba franceză pentru a cărei perfecţionare ne aflam cu toţii acolo. “Ici on parle français”. Dirijaţi rapid şi cu surâsul pe buze de personalul de la recepţie, ne-am regăsit fiecare în sala de curs repartizată în funcţie de tematica de curs aleasă cu câteva luni în urmă. Şi aici am avut surpriza să regăsesc, dar la nivel mult redus, acelaşi univers pestriţ şi ciudat. Eram profesori de limba franceză din Argentina, Bahrein, Bielorusia, Brazilia, Spania, Vietnam dar, spre bucuria mea, şi din…România.
Şi au fost două săptămâni întradevăr deosebite. Nu doar noutatea prezentării tematicii, bogăţia materialelor alese de formatorii noştri, amabilitatea şi apropierea lor de noi, cursanţii, cât mai ales atmosfera degajată şi conexiunile care s-au stabilit între noi, cei 24 veniţi, la modul cel mai propriu, din toate cele patru zări ale lumii, vor rămâne de neuitat. Toate acestea completate, în mod fericit, cu excursiile, vizitele în Vichy şi împrejurimi dar mai ales “baia” de cultură la care am avut acces prin prezentările de carte realizate de mari edituri din Franţa, vizionând spectacolul Mozart la Opera din Vichy ori spectacolul de folclor internaţional de la Festivalul de la Gannat, sau, de ce nu, urmărind marele premiu de galop de pe Hipodromul din Vichy.
Merci, Vichy, merci la France, à la prochaine! (Mulţumesc, Vichy, mulţumesc Franţa, pe data viitoare!)

Prof. Marcela Hădărig
IMG_0725.JPG
CAVILAM
Fişiere ataşate
IMG_0976.JPG
CAVILAM. COURS DE LANGUES.
IMG_0992.JPG
CAVILAM. COURS DE LANGUES.
IMG_0740.JPG
VICHY
IMG_0732.JPG
LICEE DES CELESTINS
Ultima oară modificat de ioan pe Dum Ian 08, 2012 1:26 pm, modificat 1 dată în total.
Avatar utilizator
ioan
Membru Expert
Membru Expert
 
Mesaje: 857
Membru din: Sâm Dec 28, 2002 6:01 pm
Localitate: Aiud, Romania

Re: Aiudul literar online (eseuri, articole, cronici )

Mesajde ioan » Vin Oct 30, 2009 1:24 pm

Culorile primăverii !
Arta în stradă

Între 27-30 aprilie 2009 municipiul Aiud va fi gazdă, pentru a câta oară, a unor activităţi comune, româno-franceze, derulate împreună cu Asociaţia Cusset-Aiud Échanges. De această dată a fost ales ca loc de desfăşurare spaţiul din central localităţii, devenit, pentru câteva zile un imens…şevalet de pictură. Aici, sub îndrumarea lui Serge şi Jean François, grupuri de elevi de la Colegiile “Titu Maiorescu”, “Bethlen Gábor”, Şcolile cu clasele I-VIII “Axente Sever”, “Ovidiu Hulea”dar şi câteva grădiniţe din oras, îşi vor exprima, în culori pastelate, talentul lor artistic.
Micii artişti vor realiza, în decursul celor câteva zile ale activităţii, un rulou imens, de câteva sute de metri, de pictură, dând frâu liber imaginaţiei şi talentului lor artistic. Iubitorii de artă, părinţii, bunicii dar şi trecătorii vor fi “vizitatorii” şi admiratorii avizaţi ai acestei expozitii neobişnuite şi inedite.
Susţinute şi de Centrul Cultural “Liviu Rebreanu” Aiud, activităţile au început luni, 27 aprilie în prezenţa domnului Josan Mihai Horaţiu, Primar al Municipiului Aiud, care s-a arătat încântat de ideea unei asemenea activităţi de grup în aer liber dar şi în prezenţa trecătorilor atraşi de neobişnuita “oră de pictură”.
La încheierea acestei activităţi, intitulată “Arta în stradă”,(joi, 30 aprilie) micii artişti plastici vor expune neobişnuitul şi ineditul desen într-un spaţiu la fel de inedit, respectiv pe trotuarul dintre Biblioteca Municipală şi Centrul Cultural Aiud, legând astfel cele două spaţii de cultură aiudene şi creând o punte imaginară de legătură între Aiud şi Cusset (Franţa).
Este, o dată în plus, o activitate derulată sub semnul francofoniei şi mai ales a prieteniei ce leagă de aproape zece ani oraşele înfrăţite Aiud şi Cusset.

Prof. Marcela Hădărig
Fişiere ataşate
DSCF5157.JPG
ziua III
DSCF4028.jpg
ziua II
DSCF5057.JPG
ziua I
Avatar utilizator
ioan
Membru Expert
Membru Expert
 
Mesaje: 857
Membru din: Sâm Dec 28, 2002 6:01 pm
Localitate: Aiud, Romania

Re: Aiudul literar online (eseuri, articole, cronici )

Mesajde ioan » Vin Oct 30, 2009 1:38 pm

Fundaţia Cusset-Aiud Echanges
Centrul Cultural “Liviu Rebreanu” Aiud
Fundaţia “Inter-Art” Aiud
Portalul AiudOnline.ro

L'Europe de la Roumanie
Une soiree franco-roumaine / o seară româno-franceză



Miercuri, 14 octombrie 2009, ora 17
Centrul Cultural “Liviu Rebreanu” Aiud


Festival: Les Cultures du Monde / Festival internaţional de folclor (video), Gannat, Allier, France
Partener : Asociaţia Cusset Aiud Echanges
Jean-François BARLET

Des mots batis en silence / cuvinte zidite în tăcere
Florilege de poesie roumaine
Traduction en francais : Marcela Hădărig

Projection de films francais de court metrage / proiecţie de filme de scurt metraj
Festivalul internaţional de documentare artistice
şi artă fotografică, Aiud, Alba, Romania

Exposition de calendriers - 2010
L'universite des Arts et Design Cluj Napoca

Atelier foto, Prison/Penitenciarul Aiud

Un peu de musique / un pic de muzică
... cu Marius Moga, Claudiu Cordea Simandi Marcel, Bela Petru

Cafe et un verre d'amitie / cafea şi un pahar de vorbă
Fişiere ataşate
FRO (10).JPG
FRO (13).JPG
FRO (3).JPG
Avatar utilizator
ioan
Membru Expert
Membru Expert
 
Mesaje: 857
Membru din: Sâm Dec 28, 2002 6:01 pm
Localitate: Aiud, Romania

Re: Aiudul literar online (eseuri, articole, cronici )

Mesajde ioan » Dum Ian 08, 2012 1:36 pm

Cronica literara

... Ioan Hădărig este insul care încearcă de câţiva ani buni să transforme localitatea cunoscută în ţară doar ca univers carceral al perioadei totalitariste într-un bastion cultural al Ardealului, o oază de viaţă artistică, interdisciplinară, circumscrisă sintagmei Inter-Art. Remarcabilele capacităţi organizatorice ale d-lui Hădărig s-au relevat în timp la numeroase festivaluri şi tabere internaţionale de artă ce denunţă spiritul proteic al Domniei-Sale, receptiv la promovarea tinerelor. Suportul alocat prietenilor în calitate de prefaţator sau îngrijitor de antologii literare pun în evidenţă faţeta exegetică a acestuia, dar şi vocaţia de recuperator şi promotor al spiritelor artistice locale, aşa cum reiese din volumele: Atingerea zilei de mâine, proză fantastică, „Inter – Art”, Dachau, Germania, 1999, Kutyaelet (Viaţă de câine), proză în limba maghiară, Fundaţia „Inter – Art” Aiud 2002 sau Traversarea, Inter-Art, 2007 - toate de Ştefan Balog; Praf în ochii orbilor, Editura Buna Vestire, Blaj, 2003, Manual pentru guvernarea României, Editura Buna Vestire, Blaj, 2006, Cu prostia în mână şi furtună în gură, Blaj, 2008, aparţinătoare lui Dorel Lazăr, Fragmentele iubirii (Andrei Erna), Inter-art, 2005, Albumul documentar-artistic 10 ani de Inter-art/10 years of Inter-Art, Albumul de artă contemporană Intercontinental biennial of small graphics, Inter-art, 2006 (ediţia I), 2008 (ediţia a II-a), Catalogul Taberei Internaţionale de Grafică Wine-Art/ International Graphic Artcamp, 2008 etc.
Ioan Hădărig a îngrijit ediţii ale unor autori precum: Nicolae Komives – Cana de fum (Fiarele liniştii), Biblioteca revistei „Sfidari”, Dachau, Germania, 1999 şi Autoportret în zgomotul oglinzii, Editura Alethea, Bistriţa, 2000, Maria Pussy Gligor-Hulea – Cântecul vieţii, cartea amintirilor, Aiudul literar, nr. 25/2005 sau Livia Rebreanu-Hulea – Cântecele mele (memorii şi poeme), Aiudul literar, nr. 28/2008. În cazul celei din urmă scriitoare remarcă statutul de corifeu al culturii ardelene, valoarea documentară a memoriilor sale , dar şi plasticitatea versurilor unei poete care nu este discreditată, ci care trebuie privită prin grila de lectură a începutului de secol XX.
În ciuda preocupărilor multiple, Ioan Hădărig se recomandă, înainte de toate, drept un poet. Prezenţa în antologiile lirice patriotice (Horia, mândru împărat, Alba-Iulia, 1994; Avram Iancu, tulburător, năvalnic nume, Alba-Iulia, 1997; Horia – munte al vrerilor noastre, Alba-Iulia, 2000; Cântece de duminică, antologie lirică de Ion Buzaşi şi Ion Mărgineanu – Alba Iulia în lirica Unirii, Editura „Unirea”, 2006) nu este una aleatorie, acesta dezvoltând deopotrivă nu numai un patriotism local, ci şi unul naţional, într-un patos onest ce aminteşte de estetica paşoptistă.
Ubicuu în viaţa culturală a oraşului-cetate Ioan Hădărig este locatar şi continuator al poetului Ioan Anca, iniţiatorul şi editorul volumului În cuvânt (nouă poeţi aiudeni), Editura Radu Bărbulescu, Müchen, Germania 1998, publicând o ediţie bilingvă de texte, Des mots batis en silence – Cuvinte zidite în tăcere, florilegiu de poezie românească, poeţi aiudeni contemporani, traducere în limba franceză de Marcela Hădărig (Aiudul literar, nr.26/2006 – ediţia I si Aiudul literar, nr. 27/2007 – ediţia a II-a), în care sunt incluse 12 dintre creaţiile sale.
Volumul de debut însă Iubirea pe o cruce de nisip, subintitulat fals jurnal de dragoste 1985-1986, Editura Şcoala Albei, Alba Iulia, 1996, cu o postfaţă de Ion Mărgineanu valorizează, redundant, ipostazieri ale cuvântului. Traiectul, sinuos, de supunere al vorbei/ scrisului demarează cu tentativa de încartiruire a lexemului fiară. Deconcertant, eul liric îi alocă acesteia atribute sacrale, ca analgezic teluric, dar şi ca simbol al permanenţei sau spasmelor interiorităţii. Nebunul nu este de sorginte donquijotescă, ci un monarh autoînvestit al cuvintelor, aristocraţie care-i oferă prilejul orgiastic şi consumist de-a devora „târfele iubirii” care-l încorsetează, dorind să-l scape de demonul creativ, printr-un act ignic, de purificare, profană însă. (Cuvântul fiară). Atitudinea de reverenţă faţă de predecesori se reflectă diacronic în tripticul Cuvânt pentru Eminescu, Cuvânt pentru Blaga, Cuvânt pentru Arghezi, scală ce inventariază, imnic şi criptic câteodată, instrumentarul spiritualităţii lor. Cuvântul răstignit comportă o puniţie a sinelui, o flagelare circumscrisă atât motivului peregrinului, cu iz suicidal, cât şi, în secvenţa strofică secundă, o metaforă a solitudinii prin imaginea plastică a lupului singuratic, apatia fiinţală şi edificiul hibernal al tăcerii. Nostalgia recuperării cuvântului, a primenirii mijloacelor de expresivitate artistică este dublată simetric şi antitetic de apologia tăcerii.
Cel de-al doilea tom, Lupta nebunului cu valul, Inter – Art, 2002 se articulează simetric şi circular între două repere, rămăşiţele anotimpului, respectiv atingerea singurătăţii. Notele definitorii ale acestuia sunt simbolurile ascensionale subsumate metaforei zborului sau a păsărilor, apa – ca element primordial, vântul, dar şi piatra – efigie a perenităţii. Strategie modernă, artificiu artistic sau inducere a unei noi direcţii de lectură a acestora, à rebours, poetul alege să amplaseze titlul în finalul textului, aspect care le conferă atribute conclusive. În pofida faptului că este un degustător al poemelor cu rimă regulată, Ioan Hădărig optează în scris pentru varianta versului liber, a alternanţei dintre stihurile mai lungi şi cele mai scurte, ceea ce abstrage discursul liric normelor constrictoare ale prozodiei clasice. Obsesiv şi reiterativ este inserată textual tematica erotică, dar această doar în structura de suprafaţă, deoarece autorul învăluie în vocabule afective actul creator. Eul liric îşi arogă disponibilităţi demiurgice, de maieut al feminităţii, într-un elogiu al iubirii carnale, derulate în regim nocturn (În noapte…) Viziunile coşmareşti se conjugă în aprehensiuni lexematice („îndărătnica fiară se ascunde în saliva / cuvântului”), dublate de o poetică a recluziunii, dar care nu omite coliziuni oximoronice cu o exterioritate în care luminozitatea difuză creează o aură intimistă, amplificată de melodicitatea senzuală a celor de la Scorpions (Val iernând în podul palmei). Zidul şi fuga ia forma unei metafore a iubirii, dar şi a creaţiei. Imaginea feminităţii se propagă, în manieră blagiană, ca un melanj dintre sacru şi profan. Ambiguitatea discursului comportă, la fel ca în cazul lui Nichita Stănescu, interpretări multiple. Frecvenţa verbelor la moduri nepersonale sugerează atât deriziunea şi demonetizarea livrescului, cât şi sordida monotonie, maşinistă a cuplului.
Cel de-al treilea volum, Apocalipsa după Ioan, Inter – Art, 2007 surprinde iniţial rătăciri, alienări ale afectului care implică manifestări intense, dorinţa de imolare a femeii cantonată într-un edificiu retractil de tăcere în faţa dorinţei ardente, astfel încât sinele capătă accente divinatorii, alungând lumina şi instaurând hegemonia întunericului. În pofida combustiei de la început finalul aduce tandreţea protectorală a eului care se limitează la contemplaţii vizuale. Virtuţile benefice ale nocturnului capătă accente zoomorfe în noaptea ca o pasăre de pradă, titlul fiind reluat identic în incipitul textului, ceea ce creează o relaţie de simetrie şi recurenţă, dar şi sugestia închiderii. Întunericul pare a cotropi universul, într-o invazie din care diurnul se lasă învins. Mai pregnant decât în volumele precedente, temporalitatea este una ascendentă şi corosivă, astfel încât recursul la perioada infantilă în poezia copilul din mine, constituie o posibilitate de salvare a alterităţii, dar şi de purificare. Se remarcă deopotrivă amplificarea obsesivă a tăcerii, fie că e una punitivă, a fiului, fie un refuz de devoalare a sinelui care conservă o atitudine ermetică şi cochiliară. (tăcerea fiului). Poetul oferă trepte evolutive ale tăcerii, care se revarsă ubicuu asupra munţilor, a trupului, a tăcerii. Tăcere peste tăcere, aşadar, într-o conspiraţie universală din care comunicarea este repudiată.
Cel din urmă volum Trupul amantului ucis, Inter - Art, 2008 reia grupajele lirice prezente în cele anterioare inserând 15 texte intitulate simplu, dar numerotate cu cifre arabe, tăceri. Trecerea la plural a substantivului comportă ideea multiplicării ipostazelor tăcerii, care este motivul monocord al tomului. „Tăcerea ca o noapte de cenuşă” din prima poezie va fi amplificată de teroarea istoriei, marcată de singurul element auditiv care punctează trecerea implacabilă a timpului, dar şi monotonia existenţei. (tăceri 2) Deşi liantul evident între poeme îl constituie tăcerea, timpul devine elementul terifiant care dislocă fiinţa, contaminat şi el de tăcere. Subdiviziunile lui, anotimpul, dimineaţa, ora, amintirea, trecutul, mâine sunt toate subsumate nopţii care învăluie tăcerea ca un scut protector. Asistăm deopotrivă la o molipsire, grefată pe un aparent paradox: „câtă noapte poate/ cuprinde tăcerea/ cuvintelor,/ câtă tăcere poate/ ascunde noaptea/ cuvântului”. (tăceri 12) Poemul final, melancolic induce sugestia extincţiei sau din contră recuperarea, prin apelul la memorie, a sinelui.

Daniela Sitar- Tăut
Baia Mare,
15 februarie, 2010
Ultima oară modificat de ioan pe Dum Ian 08, 2012 2:08 pm, modificat 1 dată în total.
Avatar utilizator
ioan
Membru Expert
Membru Expert
 
Mesaje: 857
Membru din: Sâm Dec 28, 2002 6:01 pm
Localitate: Aiud, Romania

Re: Aiudul literar online (eseuri, articole, cronici )

Mesajde ioan » Dum Ian 08, 2012 1:42 pm

Cronica literara

...Date fiind gravele mutaţii valorice ale fenomenului cultural contemporan şi obsesiva căutare de către artişti şi oameni de litere a instrumentelor care să reconfirme structurile identitare naţionale în context universal, suntem de părere că activitatea domnului Ioan Hădărig este un excelent exemplu de interdisciplinaritate şi are un puternic caracter intercultural, propunând, adică, o alternativă la mecanismele actuale. Format, ca poet, în respectul tradiţiei, pe fundalul unei vaste culturi însuşite meticulos printr-o bogată activitate de ani de zile în spaţiul cultural autohton, Ioan Hădărig reprezintă, pentru geografia culturală a judeţului Alba, un real reper valoric. Domnia sa conduce Centrul Cultural „L. Rebreanu” din Aiud şi este director artistic al Fundaţiei „Inter–Art”. Sub egida celor două instituţii, este organizatorul unor evenimente culturale care au dobândit un prestigiu naţional şi european: Festivalul Naţional „L. Rebreanu” (Aiud, anual), Taberele anuale Internaţionale de Creaţie pentru Tineret (Aiud), Festivalul Internaţional de Umor (caricatură si epigramă) - Aiud, Festivalul Internaţional de Documentare Artistice şi Artă Fotografică Aiud-Art, Taberele Internaţionale de Artă Plastică Prison-Art.
Interesează însă, în mod deosebit, seria de volume publicate.
Este autorul câtorva volume de versuri: Iubirea pe o cruce de nisip, Editura „Şcoala Albei”, 1996; Lupta nebunului cu valul, Inter–Art, 2002, Apocalipsa după Ioan, Inter–Art, 2007, Trupul amantului ucis, Inter-Art, 2008.
A colaborat la editarea câtorva volume colective: În cuvânt (nouă poeţi aiudeni), Editura „Radu Bărbulescu”, Munchen, Germania 1998, Des mots batis en silence – Cuvinte zidite în tăcere, florilegiu de poezie românească, poeţi aiudeni contemporani – alcătuit de Ioan Hădărig, traducere în limba franceză de Marcela Hădărig (colecţia „Aiudul literar”, nr.26/2006 – ediţia I şi colecţia „Aiudul literar”, nr. 27/2007 – ediţia a II-a).
Ediţii îngrijite: Nicolae Komives – Cana de fum (Fiarele liniştii), Biblioteca revistei „Sfidări”, Dachau, Germania, 1999; Nicolae Komives – Autoportret în zgomotul oglinzii, Bistriţa, Editura Alethea”, 2000, Maria Pussy Gligor-Hulea – Cântecul vieţii, cartea amintirilor, colecţia „Aiudul literar”, nr. 25/2005, Livia Rebreanu-Hulea – Cântelece mele (memorii şi poeme), colecţia „Aiudul literar”, nr. 28/2008.
Este iniţiatorul şi coordonatorul lucrărilor (în colaborare): Caietele Rebreanu, Alba Iulia, Editura Altip, 2000; Caietele Concursului de proză scurtă „Liviu Rebreanu”, Alba Iulia, Editura Altip, 2000; Pictori aiudeni (album) ”, Alba Iulia, Editura Altip, 2000 şi al unei antologii de poezie: Des mots batis en silence – Cuvinte zidite în tăcere, florilegiu de poezie românească, poeţi aiudeni contemporani – alcătuit de Ioan Hădărig, traducere în limba franceză de Marcela Hădărig, 2006, 2007.
Este prezent cu poeme în câteva antologii: Horia, mândru împărat, Alba – Iulia, 1994; Avram Iancu, tulburător, năvalnic nume, Alba–Iulia, 1997; Horia – munte al vrerilor noastre, Alba–Iulia, 2000; Cântece de duminică antologie lirică de Ion Buzaşi şi Ion Mărgineanu – Alba-Iulia în lirica Unirii, Editura „Unirea”, 2006.
Desfăşoară o intensă activitate ca redactor de carte, scrie prefeţe şi eseuri: Liviu Rebreanu Hulea – Poezii, Editura „Şcoala Albei”, 1998 (redactor de carte); Maria Pussy Gligor-Hulea – Cântecul vieţii, cartea amintirilor, Casa de Cultură L. Rebreanu Aiud, 2002 (redactor de carte); Ştefan Balog –Atingerea zilei de mâine, proză fantastică, „Inter–Art”, Dachau, Germania, 1999 (prefaţă); Balog Istvan – Kutyaelet (Viaţă de câine), proză în limba maghiară, Fundaţia „Inter–Art” Aiud 2002 (prefaţă); Ştefan Balog şi tăcerea interioară a imaginii în vol. Zamfira Costan – Cavalcada nebunelor scenarii, cu desene de Ştefan Balog Fundaţia „Inter–Art”, Aiud, 2002; Ştefan Balog – Traversarea, (prefaţă), Inter-Art, 2007; Dorel Lazăr – Praf în ochii orbilor, Editura „Buna Vestire”, Blaj, 2003; Dorel Lazăr – Manual pentru guvernarea României, Editura „Buna Vestire”, Blaj, 2006; Dorel Lazăr – Cu prostia în mână şi furtună în gură, Blaj, 2008; Andrei Erna – Fragmentele iubirii, Inter-Art, 2005, albumul documentar-artistic „10 ani de Inter-art/10 years of Inter-art”, albumul de artă contemporană „Intercontinental biennial of small graphics”, Inter-Art, 2006 (ediţia I), 2008 (ediţia a II-a).
Mentor al vieţii culturale aiudene contemporane, este un promotor constant al valorilor autohtone în ţară şi în străinătate, desfăşurând o intensă activitate literară şi artistică. Este redactor al publicaţiei „Zorile” (nr. 1-16, 29 dec. 1989 – 25 mai 1990), director artistic al Fundaţiei „Inter–Art”, al Taberei Internaţionale de Artă Plastică „Inter–Art” Aiud (din 1997), al Taberei Internaţionale de Creaţie pentru Tineret (din 2006), al Bienalei Intercontinentale de Grafică Mică (din 2006), al Festivalului Internaţional de Umor (caricatură si epigramă) „Epigrafix” (din 2004), al Festivalului Internaţional de Documentare Artistice şi Artă Fotografică Aiud-Art (din 2005), al Taberei Internaţionale de Grafică Wine Art (din 2007), al Taberei Internaţionale de Artă Plastică Prison Art (din 2008). Este realizatorul primei Expoziţii Internaţionale de Mail–Art la Aiud (1995) cu tema: „Pentru Aiud, cu dragoste”, sub egida Fundaţiei Culturale „Aiud 700”; coordonator (cu Ştefan Balog) al Expoziţiilor Internaţionale de Mail –Art cu următoarele teme: „Teatru, pictura şi cuvântul” (1998), „Sfidări” (2000), „Paşi” (2001), „Inter–art” (2002) etc. Este membru fondator al Fundaţiei Inter-Art Aiud, al Galeriilor Inter-Art Aiud şi al Muzeului de artă contemporană Inter-Art Aiud, directorul Centrului Cultural „L. Rebreanu” Aiud (din 2004), directorul Companiei de Teatru Aiud – din 2005.
Publică în revistele: „Discobolul” , „Steaua”, „Vatra”, „Paşii Profetului”, „Decembrie la Alba Iulia”, „Poarta inimii”.
Poezia lui Ioan Hădărig aduce, în peisajul liric autohton, un aer de supleţe ideatică şi o nuanţă clară de emoţie care sfidează barierele canonice ale cititorului comod de poezie. Pentru poetul Ioan Hădărig poezia este, obligatoriu, provocare cu dublă direcţie: a afectului şi a intelectului, acesta din urmă însă privit din perspectiva creaţiei de idei care permite creionarea după legile sensibilităţii. Poemele sunt, luate fiecare în parte, tablouri ale conştiinţei nedeghizate, poetul complăcându-se într-o stare de graţie aparte: jocul imaginilor devine joc al simbolurilor şi al arhetipurilor, închegarea semantică a traseului liric revelând un maestru de ceremonii excelent aşezat în cultură, care ştie să-şi dozeze deopotrivă bagajul teoretic pe care se sprijină şi preaplinul sufletesc pe care îl livrează, fără rest, cititorului. Multe dintre poeme sunt construite în jurul matricei religioase, recuperată de poet cu un instrumentar elegant şi modern, fără a-i răstălmăci sau oculta vibraţiile. Cert este că, pentru poetul Ioan Hădărig, sacrul este stare trăită prin poezie, şi nu simplă fluturare de gând. Simplu şi încărcat cu un bun-simţ al vieţii şi al scrisului probabil neegalat de nici unul dintre poeţii din imediata noastră vecinătate, fără a face caz de evenimentele remarcabile pe care le organizează şi de sprijinul necondiţionat pe care îl oferă oamenilor de litere şi artiştilor, Ioan Hădărig este, cu siguranţă, unul dintre oamenii de litere care marchează destinul culturii judeţului Alba...


DIANA CÂMPAN
Alba Iulia, 18 februarie 2010
Avatar utilizator
ioan
Membru Expert
Membru Expert
 
Mesaje: 857
Membru din: Sâm Dec 28, 2002 6:01 pm
Localitate: Aiud, Romania

Re: Aiudul literar online (eseuri, articole, cronici )

Mesajde ioan » Dum Ian 08, 2012 2:13 pm

Ioan Hădărig

Paul Verlaine - Arthur Rimbaud
poetul impresionist – poetul revoltat


Paul Verlaine s-a născut în 1844 şi a avut o viaţă zbuciumată, un temperament dezechilibrat căruia îi va cădea victima. „Poetul damnat”, aşa cum în vedeau contemporanii, îşi va abandona familia pentru o viaţă boemă, de viciu, de decădere morală şi şi fizică. Va fi măcinat in clipele de reveniri, de palide dorinţe de ispăşire.
Alături de Rimbaud, Verlaine exercită o puternică influenţă asupra tinerei generaţii simboliste. Cu Verlaine intră definitiv în poezie muzica.”Cuvintele pierd valoare logică, tradiţională şi se dizolvă într-o atmosferă muzicală vaporoasă.”
„Arta poetică
Întâia, mai presus de toate
E muzica; în dragi Impare
Să cauţi vaga întrupare,
Fluenţele rarefiate.

Alege vorbele încât
Să pară totuşi din greşeală
O, cântec, pâclă ideală
De vag şi clar nehotărât!”
Intitulat sugestiv „Arta poetică”, poemul ne avertizează pentru început asupra poemului muzică, iar mai apoi, în volumele care vor urma, că spre deosebire de romantici, unde peisaju era un refugiu, pentru artist, peisajul este o star de suflet, o contopire mistică cu sufletul.
În primul număr al revistei „Parnas contemporan”, în 1866, apare şi prima operă a lui Verlaine „Poeme saturniene”, refelactând atât orientarea revistei, cât şi pe poetul dezgustat de prezentă, dar înflăcărat de trecutul îndepărtat (civilizaţia elenă). „Poetul se devoteză Frumosului, proscrie pasiunea, afirmă cultul formei atotputernice.”
Dovada originalităţii şi valorii sale este data de apariţia în 1874 a volumului „Romanţele fără cuvinte”. Peisajele impresioniste îşi găsesc oglindirea plastică şi în picturile vremii; pictura lui Monet se apropie poate, cel mai mult de imaginea şi muzicalitatea cuvintelor lui Verlaine, caracterizat drept „poet impresionist” (Guy Michaud, 1966).
Devine după acest volum, dar şi după cel din 1880 „Înţelepciune”, „poetul realităţilor subiective, al nuanţelor irezistibile ale sufletului, al contemplării interiorităţii sale lărgite până la subconştient, fie că motivul sau tonul emotiv de la care pleacă este dualismul (lupta dintre „cerul” şi „infernul” său), remuşcarea sau un vah elan mistic.”
Verlaine, nerecunoscându-şi apartenenţa la simbolişti, se declara un „dacadent” în poezie. „Uneori suprimă rima sau o reduce la o simplă asonanţă, introducând versul impar de 9,11,13 silabe, dezarticulând alexandrinul sau aplicându-i ritmuri accentuate.”
Livius Ciocârlie spunea că „…Verlaine îl preferă pe Apollo lui Dionysos. Apollo respinge misterul, nu ne tulbură simţurile, nu vizează partea obscură din noi. Ne convinge nu ne supune. Nu se ascunde sub văl. Nu vrea să-i înfrângă pe monştrii, vrea să le înţeleaga resortul. Îi străpunge cu întrebări, nu cu săgeţi. Tiumful lui asupra lor este acela de a-i înţelege…” Dar Valery e reprezentantul simbolismului tardiv în literatura franceză, pe când Verlaine cu sufletul sau înclinat spre melancolie si oboseala existenţei va transforma existenţa într-un peisaj „palid”, o câmpie „plictisită”, drumul „amar”, epitete de percepţie intimă şi subiectivă a naturii (sonetele închinate anotimpurilor). Apare la Verlaine în mod instinctiv, râvnita corespondenţă dintre sufletul artistului şi univers, pe care o sugerase Baudelaire şi care va fi precizată în simbolism. Verlaine aduce în poezie un lirism intim şi sentimental, o muzicalitate evocatoare, discret veselă şi tristă, atmosfera cotidianului.”
Arthur Rimbaud, născut în 1854 este considerat o apariţie singulară în istoria poeziei universale . Din cei 37 de ani trăiţi şi-a scris opera în trei, înter 16 şi 19 ani.. Creaţia, ca si viaţa sa, stă sub semnul revoltei şi a fugii.de altfel ideile estetice rânduite poetic de tânărul adolescent sunt expresia unei profunde crize de conştiinţă. Încercarea sa de a regăsi puritatea şi nevinovăţia copilăriei, valori dispărute în conventionalismul civilizatiei, încercare de înlăturare a tuturor pirdicilor în cale libertăţii da gândire sunt adunate în „Iluminaţii” şi „ Un anotimp în infern”. Poezia este un act de cunoaştere, poetul este un privitor alcătuit din imagini datorate viziunilor menite sa-i releve adevărata realitate. Realitatea rămâne, însă, pentru scriitor o natură iraţională.
Vasile Popovici într-un eseu intitulat „Rimbaud” descoperă „ Cei trei Rimbaud : diurn, om ca toţi ceilalţi, aşa cum a ştiut să fie ca elev la şcoala din Charleville, model de silinţă şi bună purtate, sau de atâtea alte ori într-o viaţă în care încap întotdeauna de toate, chiar dacă destinul îi rezervase un sens ieşit din comun; umbros-săbatic, un paria în lumea lui de secolul al XIX-lea, ins lovit de muţenie, încăpăţânare şi ferocitate; vizionar, aşa cum ni-l arată o seamă dintre poemele sale, nu toate însă, şi Iluminările. Drama operei şi a vieţii sale se joacă în acest triunghi al personalităţilor…”
Poetul rupe convenţiile, în Corabia beată, lasă libertatea săp caute zonele fantasmagorice ale imaginilor prin cautarea fără de limite a realului, dincolo de rezistenţa spiritului şi a simţutilor, dincolo de suferinţă. Nevoia de reconstruire a lumii primare care s-a pierdut se sustituie lumii cotidiene cu o lume nouă, stranie, halucinantă. In poemul „Vocalele” (1871) sunetele sunt transcrise prin culorile pe care le-ar reprezenta vocalele ( a = negru, e = alb, I = rosu, u = verde, o = albastru)
Poezia poate fi materializată astfel printr-o inovare radicală a limbajului, a imaginii poetice. Poetul apelează la valoarea sugestivă a cuvântului, descoperind semnificaţiile ascunse ale lucrurilor, constituind un nou limbaj care poate contopi gânduri, sunete, culori, parfumuri. Poemele sale în proză „Iluminări” (1886) sunt contruite pe un asemenea limbaj, pe o juxtapunere de imagini, pe un joc fantezist. „Destinată viziunii în continuă prefacere, fraza poetică frânge expresia logică, discursivă, gramaticală, impune libertăţi în câmpul metric, introduce versul liber înaintea simboliştilor.”
Rimbaud deschide o nouă cale în poemul modern care de deruleză asemenea unui joc al imaginilor, sunetelor, prin explorarea inconştientului, prin gustul către obscuritate, prin complexitatea viziunii, prin versul liber.
Simbolismul este un curent literar apărut în Franţa, ca reacţie împotriva parnasianismului, a romantismului retoric şi a naturalismului, promovând conceptul de poezie modernă. Considerat din perspectiva social-istorică,simbolismul apare ca produs şi expresie a stării de spirit generate de agravarea contradicţiilor societăţii capitaliste de la sfârşitul secolului al XIX-lea. Numele curentului a fost dat de poetul Jean Moreas, care în 1886,a publicat un celebru articol-manifest, ”Le symbolisme”. În acelaşi an s-a constituit gruparea care s-a autointitulat „simbolistă” şi în fruntea căreia s-a găsit poetul Stephane Mallarme. Tot atunci, Rene Ghil înfiinţează şcoala „simbolist-armonistă”, devenită apoi „filozofico-instrumentistă”. Alţi poeţi de orientare antiparnasiană îl considerau şef de şcoală pe Paul Verlaire; ei şi-au luat, în semn de sfidare, numele de „decadenţi”. Reprezentanţi de frunte ai decadenţilor sunt Arthur Rimbaud, Tristan Corbiere, Jules Laforgue. Aceşti poeti şi mulţi alţi începuseră să scrie cu mult înainte de constituirea grupărilor în care s-au încadrat. Astfel ,elemente ale curentului simbolist au luat naştere nu în 1886, ci mult mai devreme, cuprinzând pe toţi poeţii de orietare antiparnasiană, uniţi în efortul de a descoperi esenţa poeziei.
Curentul parnasian, apărut la începutul celei de a doua jumătăţi a secolului al XIX-lea,ca reacţie împotriva romantismului,dusese versul la perfecţiune formală,dar deliricizase poezia,golind-o de emoţei.Simbolismul restituie poeziei sensibilitatea şi emoţia,însă nu la modul direct(pe calea efuziunii spontane,prin enunţuri de idei ,descriei sau naraţiune),ci recurgând la aluzie,la analogie,la sugestie,utilizând un limbaj poetic inedit,comunicând îndeosebi senzaţii neobişnuite,stări sufleteşti imprecise, vagi, vaporoase.
Ideologia şi estetica simbolismului. Simbolismul reprezintă o reacţie antipozitivistă şi antiraţionalistă.Poeţii simbolişti vor prelua din şcolile anterioare tot ce se potrivea spiritului lor neliniştit şi dornic de „altceva” decât ceea ce le putea oferi mediul ambiant şi vor fi receptivi la tot ce este nou în domeniul filozofiei,al picturii,al muzicii,al ştiinţelor şi al artelor în general. Sunt preţuiţi în special Villon, Racine, Chateaubriand, Nerval, Lamartine. Simbolişti preiau idei filozofice din Fichte, Hegel, Schelling, Schopenhauer, sunt atraşi de poezia lui Novalis,a lui Poe şi Whitman, de arta orientală. Având multe asemănări cu simbolismul francez, simbolismul românesc nu este o simplă variantă a lui. El a apărut şi s-a dezvoltat în cu totul alte condiţii social-istorice şi mai ales în cu totul alt context literar. Simbolismul românesc nu a avut un caracter antiparnasian,ci şi-a asimilat parnasianismul.
Termenul de „simbolism”provine din cuvântul grecesc „symbolon ” ,intrat în limbă prin filieră franceză. Simbolul este un substituent, el înlocuieşte expresia directă, vorbirea noţională, mediind cunoaşterea pe calea analogiei şi a convenţiei. O dată cu evoluţia limbajului, simbolul a devenit tot mai complex, folosindu-se în toate domeniile culturii,iar în literatură este un mod de constituire a imaginii artistice.
Simbolul literar concentrează în imagini elemente ale realului cu un grad mai mic sau mai mare de generalizare. În cuprinsul romantismului, simbolul rămâne însă, ca în literatura premergătoare nu se diferenţiază foarte net de alegorie.În simbolism raportul dintre simbol şi realitate este sugerat. Cureantul de diferenţiază de alte curente tocmai prin faptul că dă imaginilor poetice funcţia implicit şi nu explicit simbolică.
La baza tehnicii simboliste stă sugestia, corespondenţele, clar-obscurul, spleen-ul, starea de inefabil, simbolul se realizează prin sugestie, de aceea Baudelaire numea poezia „o specie de vrăjitorie evocatoare”. Rolul sugestiei în realizarea simbolurilor este foarte mare. Mallarme susţine că „a numi un obiect este a suprima trei sferturi din plăcerea poemului”şi adaugă „a sugera,iată visul!”.Urmând acest principiu,poeţii simbolişti nu descriu, nu narează, nu relatează.
Corespondenţele sunt un mod de sondare,de luminare a zonelor ascunse ale realităţii.Ideea fundamentală a simbolismului constă în exprimarea unor raporturi între eul poetului (universul mic) şi lume (universul mare) care se traduc la nivelul receptivităţii prin simboluri.Ele tind să exprime relaţiile ce există, pe baza unor afinităţi secrete, între părţile componente ale totului cosmic, în categoria corespondenţelor intră şi analogiile dintre senzaţii, emoţii, imagini de naturi diferite.
Principiul corespondenţelor audio-vizuale este cunoscut din secolul al XVII-lea. Mai târzi,Voltaire va descoperi analogii între tonurile muzicale şi cele ale culorilor. Liszt şi Berlioz au sesizat şi ei legături între sunet şi culoare. Fizicianul german Hermann von Helmholtz (1821-1894) a dovedit ştiinţific existenţa unor relaţii între senzaţiile vizuale şi cele auditive. Există deci, obiectiv, corespondenţe între senzaţii, între elemente ascunse ale universului,între sunet şi culoare. Această descoperire a fost formulată în epoca simbolistă şi ea s-a numit „audiţie colorată”.
În concluzie,la baza simbolismului stă această osmoză dintre poet şi lumea din jur, dar nu în sensul căutărilor de analogii uşor de stabilit între starea de spirit şi natură,ca în poezia populară sau la romantici, ci în sensul că simboliştii văd în sufletul individual chintesenţa vieţii cosmice, a palpitului vital existent în întreaga natură.
Simboliştii vor plasa în lumea de obiecte şi fenomene starea de inefabil, de taină, care nu poate fi descrisă şi expusă, ci numai sugerată, astfel arta simbolistă se apropie atât de mult de muzică. Verlaine: „muzica înainte de toate”.
Marea invocaţie a simboliştilor în materie de prozodie o constituie introducerea în poezie a versului liber, însă nu toţi poeţii simbolişti au renunţat la versificaţia clasică (Mallarme,Verlaine,Rimbaud). În Franţa versul liber a fost introdus de Gustave Kahn. Rene Ghil utilizează şi el versul liber, încercând să substituie sensul noţional al cuvintelor expresivitatea lor muzicală. Versul clasic apare multor poeţi simbolişti ca insuficient, rima este considerată ca o simplă convenţie, de aceea, ei ajung la concluzia că sfoara asimetrică,cu versificaţie liberă,în ritm variabil,corespunde muzicii interioare. Versul liber produce efecte muzicale deosebite.
Poeţii simbolişti au dat importanţă problemelor de formă, ritm, creând cele mai savante armonii verbale, pauze, asonanţe şi refrenuri. La unii se ajunge la un joc gratuit, de pură virtuozitate,degenerând în formalism, manierism.
„Timpul poeziei nu curge cu aceiaşi viteză cu timpul biologic. Poezia o ia mereu înainte.”



BIBLIOGRAFIE :

1. Rimbaud, Arthur, Illuminations/ Iluminaţiile, Editura Paralela 45, 2008
2. Rimbaud, Arthur, Une saisons en enfer/Un anotimp în infern, Editura Paralela 45, 2008
3. Verlaine, Paul, Poemes/Poezii, Editura „Pandora M”, 2000
4. Zamfirescu, Ion, Dolinescu, Margareta, Istoria literaturii universale,
vol. II, Editura Didactică şi Pedagogică, Bucureşti, 1973
5. Ciocârlie, Livius, Pornind de la Valery, Editura Humanitas, Bucureşti, 2006
6. Popovici, Vasile, Rimbaud, Editura Cartea Românească, Bucureşti, 2006
7. Simbolismul european si românesc ,
www.educativ.ro,accesat 11.05.2009, ora 10,50
8. Biografie Paul Verlaine
http://www.poezie.ro/, accesat 11.05.2009, ora 11,20
Avatar utilizator
ioan
Membru Expert
Membru Expert
 
Mesaje: 857
Membru din: Sâm Dec 28, 2002 6:01 pm
Localitate: Aiud, Romania

Re: Aiudul literar online (eseuri, articole, cronici )

Mesajde ioan » Dum Ian 08, 2012 2:15 pm

Lucian Blaga - „ Les poèmes de la lumière„

traduit par Marcela Hădărig

La terre

Sur le dos on s’est étendus dans l’herbe: toi et moi.
De l’air fondu comme la cire dans la fournaise du ciel
coulait le long des champs moissonnés comme une rivière.

Un silence pesant maîtrisait la terre
et une question me tomba dans l’âme jusqu’au fond.
N’avait-elle rien à me dire
la terre? Toujours cette terre
impitoyablement large et mortellement muette,
rien ?

Pour mieux l’entendre j’ai collé
mon oreille contre la glèbe - douteux et soumis -
et par dessous la glèbe j’ai entendu
le battement bruyant de ton cœur.

La terre répondait.

De tes cheveux

La sagesse d’un mage m’a parlé une fois
d’une vague que le regard ne peut pas pénétrer,
lacis qui cache partout la vie
pour ne rien voir de ce qui est vrai.

Et maintenant, que tu noies mes joues, mes yeux
dans tes cheveux,
moi, tourmenté par ses vagues noires et riches
je rêve
comme la vague qui change en mystère
tout le large du monde est ourdi
de tes cheveux –
et je crie,
et je crie,
et pour la première fois je ressens
tout le charme que le mage a mis dans son histoire.


Belles mains

Je présens:
belles mains, comme vous saisissez aujourd’hui avec
votre chaleur ma tête pleine de rêves,
toujours comme ça vous tiendrez, un jour,
l’urne avec mes cendres.

Je rêve: belles mains, lorsque des lèvres chaudes vont éparpiller
dans le vent mes cendres,
que vous tiendrez comme dans une timbale,
vous serez comme des fleurs,
d’où la brise – éparpille - le pollen.

Et je pleure:
vous seriez si jeunes alors, belles mains.


Mars

De la quenouille emmêlée de nuages
tord le vent
de longs fils de pluie.
Les flocons volages
s’étendraient dans la boue,
mais de dégoût
ils s’envolent de nouveau
et vont chercher
nid de rameaux.
Vent et il fait froid –
et les bourgeons
trop avides de lumière
dressent maintenant
les oreilles dans leur col.

La nostalgie

Assoiffé je bois ton arôme et je saisis tes joues
de mes deux paumes, comme on saisit
dans l’âme une merveille.
Le rapprochement - nous brûle, comme on est yeux dans les yeux.
Et pourtant tu me chuchotes: „ J’ai si envie de toi ! „
Si en cachette tu me le dis et désireuse, comme si j’étais
égaré sur une autre terre.

Femme,
Quelle mer portes-tu dans ton cœur et qui es-tu ?
Chante-moi encore une fois ta nostalgie,
pour t’écouter
et pour que les instants me semblent de gros bourgeons
d’où fleurissent vraiment – des éternités.
Avatar utilizator
ioan
Membru Expert
Membru Expert
 
Mesaje: 857
Membru din: Sâm Dec 28, 2002 6:01 pm
Localitate: Aiud, Romania


Înapoi la Cultura in Aiud

Cine este conectat

Utilizatorii ce navighează pe acest forum: Niciun utilizator înregistrat şi 1 vizitator

cron
top
right  
  img   img  
Powered by Robilix WEB
Valid XHTML 1.0 Transitional This document validates as CSS!
Copyright AiudOnline.ro © 5.0
:: 2002 - 2012 ::
   
Robilix WEB - Web Design & Identity  |  Foto Robert Lixandru  |  Fundatia "Inter-Art"  |  Centrul Cultural "L. Rebreanu" Aiud  |  Loteria vizelor  |  Rent a car  |